28.5.10

Facebook: cum ma protejez? (1)

Nimeni nu are timp sa citeasca si sa invete toate optiunile de protejare a datelor pe retelele sociale. Cu atat mai mult cele prezentate in pagina de optiuni de securizare de pe reteaua sociala FaceBook.com

Daca totusi va pasa ce date impartasiti publicului, ReclaimPrivacy.org va ajuta simplificand in mod automat pentru dvs. intelegerea optiunilor si alegerea celor dorite pentru a controla ce date personale puneti pe facebook la dispozitia publicului.

Functionarea este cat se poate de simpla, dupa ce intrati pe ReclaimPrivacy.org si trageti cu mouse-ul (drag-and-drop) linkul indicat de ei in Toolbar pentru a face bookmark la acesta, mergeti pe pagina de Privacy Settings de la Facebook din contul dvs., si apasati pe linkul adaugat la bookmarks mai devreme.

Se va genera automat un raport cu setarile pe care le aveti si riscurile la care va supuneti prin ele, si vi se ofera posibilitatea sa alegeti optiunile de securitate pe care le doriti, intr-un mod simplificat si mai usor de inteles.

Verificati siguranta Browserului de Internet

Fie ca folositi Internet Explorer, Mozila Firefox, Google Chrome, Safari sau alt browser, trebuie sa stiti ca mare parte a atacurilor informatice care vizeaza infectarea cu virusi care sa preia controlul computerului se face prin internet prin vizitarea de site-uri infectate care verifica daca Browserul dvs. nu este adus la zi si exploateaza erorile cunoscute ale versiunilor vechi. In consecinta trebuie sa aveti totdeauna actualizat browserul la cea mai noua versiune si plugin-urile (programe ajutatoare ale browserului ce permit vizualizarea de continuturi web precum Flash, documente PDF, etc) de asemeni aduse la cea mai noua versiune.

Multi pastram versiuni mai vechi de Adobe Acrobat spre exemplu, pentru ca se deschid mai usor. Trebuie sa stiti ca ele contin enorm de multe erori cunoscute si de creatorii de virusi si in prezent tinta principala pentru infectare sunt aceste programe vechi utilizate la navigarea pe internet si deschiderea de documente, iar infectarea prin vizitarea unui site se face fara sa fiti avertizat si fara sa va dati seama, mai ales daca nu aveti un antivirus care sa scaneze in timp ce vizitati paginile.

Cum verific versiunea plugin-urilor?
Fie
manual, fie cu ajutorul unui site precum Plugin Check de la Mozilla, site ce verifica atat browserul cat si plugin-urile instalate si incearca sa va ajute sa fiti la zi. Functioneaza atat pentru Firefox cat si pentru alte browsere precum: Safari 4, Google Chrome 4 si mai noi, Mozilla Firefox 3.0 si mai noi si Opera 10.5.